ȘCOALA PENTRU VIITOR – proiect finanțat prin START ONG by KAUFLAND și implementat de ASOCIAȚIA Act for Tomorrow

În ultimele luni am fost martorii unor schimbări majore în mediul educațional. Trecerea de la sistemul de educație tradițional la cel online  a reformulat  radical procesul de predare-învățare. Organizarea acestui nou tip de învățare presupune o pregătire specială, atât la nivelul adaptării și gestionării conținutului, a asigurării mijloacelor necesare procesului de instruire, cât și din perespectiva pregătirii elevilor și a profesorilor pentru a se adapta noilor cerințe tehnologice.

Astfel, elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Sf. Stelian” au beneficiat la începutul acestui an școlar de proiectul „Școală pentru viitor!”, finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Proiectul și-a propus să găsească modalitățile optime de a dezvolta competențele necesare integrării tuturor elevilor, mai ales  a celor aflați în risc de abandon, în activitățile de învățare online.

În plus,  proiectul a fost de un real folos și cadrelor didactice cu mai puține competențe digitale, oferindu-le posibilitatea de perfecționare. De asemenea, în cadrul atelierelor de lucru susținute în cadrul școlii, elevii și profesorii și-au îmbunătățit  abilitățile de lucru privind utilizarea platformelor e-learning: Google Classroom, Google Meet, Zoom, dar și a aplicațiilor educaționale: Wordwall, Liveworksheets, WordArt atât de necesare în această perioadă.

Cu ajutorul proiectului, elevii școlii au reușit să-și rescrie parcursul educațional, acumulând tehnici eficiente de lucru, sprijiniți fiind de către profesori dornici să-i modeleze și să-i ajute să se adapteze. (Prof.Monica Babeș, manager proiect ).